Fost primar din Suceava, trimis în judecată. Dădea contracte firmei conduse de soția sa

Fost primar din Suceava, trimis în judecată. Dădea contracte firmei conduse de soția sa

Fostul primar al comunei Baia, Mihail Cîrlan, a fost trimis în judecată după ce şi-a folosit funcţia pentru favorizarea unor persoane, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Procurorii s-au autosesizat, în luna iunie 2013, cu privire la faptul că primarul de atunci a dispus efectuarea unor reparaţii la mai multe obiective din localitate către trei societăţi, fără a exista aprobarea Consiliului Local (CL) Baia.

Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că în cadrul a două societăţi, cu sediile în Baia sau Fălticeni, soţia sa deţinea calitatea de asociat unic şi administrator.

Procurorii susţin că „inculpatul Cîrlan Mihai, pe parcursul derulării celor două mandate de primar, respectiv în perioada 2009 – 2013, a achiziţionat pentru Primăria Baia, prin achiziţie directă, materiale de construcţii, produse de birotică-papetărie, materiale de curăţenie şi menaj de la societăţile administrate de soţia sa”.

Bunurile şi serviciile achiziţionate de cele două societăţi au fost achitate din contul Primăriei Baia, urmare a actelor îndeplinite de Cîrlan, în calitatea de ordonator de credite, susţin anchetatorii.

Potrivit procurorilor, primarul de la acea vreme a atribuit societăţilor, în cadrul cărora soţia sa deţinea calitatea de asociat şi de administrator, contracte în sumă totală de 342.984 lei.

Legislaţia în vigoare prevede obligativitatea ca primarii să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, ce produce un folos material pentru sine, pentru soţul sau rudele sale de gradul I, menţionează sursa citată.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Fălticeni.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.