Liviu Dragnea, scos vinovat că nu vrea Autostrada A8

Liviu Dragnea, scos vinovat că nu vrea Autostrada A8

Reprezentanţii asociaţiilor care luptă pentru Autostrada Ungheni – Târgu Mureş, ce leagă Moldova de Ardeal au declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că au avut o discuţie vineri cu ministrul Transporturilor, Dan Şova, în urma căreia au ajuns la concluzia că cel mai puternic decident în privinţa construirii unei autostrăzi care să lege Moldova de Ardeal este Liviu Dragnea.

Membrii asociaţiilor civice, Dan Radu, Cătălin Urtoi, Dorin Dobrincu şi Ionel Apostol, spun că şeful PSD a făcut în aşa fel încât Autostrada A8 să nu fie construită.

„Am avut vineri o întâlnire cu ministrul Transporturilor, în care am încercat să aflăm anumite aspecte legate de construirea Autostrăzii A8. Ni s-a spus că va fi împărţită din punct de vedere financiar, adică tronsonul Târgu Neamţ – Târgu Mureş va fi făcut cu fonduri europene, iar tronsonul Iaşi – Târgu Neamţ prin parteneriat public-privat. În plus, acest segment a fost trecut la Comisia Naţională de Analiză şi Prognoză, care este sub conducerea lui Darius Vâlcov. Ni s-a spus că decizia este una politică, luată de Liviu Dragnea”, a afirmat Dorin Dobrincu.

Totodată, Dan Radu a spus că, de fapt, Comisia Naţională de Analiză şi Prognoză nu are nici fondurile şi nici atribuţiile necesare pentru a se ocupa de acest aspect. „E stupefiant! A fost luat tronsonul Iaşi – Târgu Neamţ de la CNAIR şi dat unei comisii care are ca obiect de activitate prognozele economice. E un act de rea-credinţă a lui Liviu Dragnea faţă de zona Moldovei. Vor ajunge să dea vina pe străini, care nu vor veni să investească. E o formă mascată de a îngropa A8!”, a spus Dan Radu.

Pe de altă parte, Cătălin Urtoi a menţionat că tronsonul Ungheni – Iaşi nici măcar nu mai este luat în calcul la o potenţială realizare a autostrăzii respective. “Porţiunea Ungheni – Iaşi nu se mai pune în discuţie. Se doreşte şi îngroparea tronsonului Iaşi – Târgu Neamţ. Totul e la comanda politică a lui Liviu Dragnea”, a spus Cătălin Urtoi.

Așadar, reprezentanţii celor două asociaţii civice au mai spus că nu înţeleg de ce tronsonul Iaşi – Târgu Neamţ a fost trecut în parteneriat public-privat, în condiţiile în care chiar comisarul european Corina Creţu şi ministrul Transporturilor au recunoscut că există fonduri europene ce nu sunt accesate, pentru astfel de proiecte. Totodată, reprezentanţii celor două asociaţii vor să aibă o întrevedere cu preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru a-i expune toate aceste probleme, pe care le-au sesizat, într-un raport, dar şi cu soluţii.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.