Deși Guvernul nu a alocat niciun leu în proiectul de buget pentru acest an, președintele PSD Iași, Maricel Popa, susține că Autostrada Iași-Tg. Mureș rămâne o prioritate pentru PSD Iași.
„Proiectul nu a fost omis sau uitat de autorități. A fost prins în planul de dezvoltare al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Președintele PSD Iași a solicitat ministerului de resort să prevadă un capitol distinct pentru proiectul autostrăzii. În propunerea de buget vor fi alocate credite bugetare în valoare de 9,3 milioane lei și credite de angajament în valoare de 37,38 milioane lei. Următorul demers din fișa de proiect care urmează a fi făcut este „Completarea Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț”, împărțită în două tronsoane: Târgu Mureș – Ditrău și Ditrău – Târgu Neamț. Valoarea estimată a contractului este de 29,9 milioane lei fără TVA, cu o finanțare asigurată în cea mai mare parte din fonduri nerambursabile, aferente perioadei de programare bugetară a UE 2014-2020“, susține Maricel Popa.
Șeful pesediștilor ieșeni continuă să susțină că autostrada va fi bugetată.
„Ne-am întâlnit pe parcursul anului trecut cu reprezentanții ministerelor Finanțelor Publice și Transporturilor, dar și cu cei ai CNAIR în vederea susținerii proiectului autostrăzii A8. Recent a fost adoptată și promulgată Legea 291/2018 privind aprobarea acestui obiectiv de investiții. Am avut garanția atunci, am primit-o și acum. Autostrada va fi bugetată pentru acest an și vor fi demarate procedurile pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice. Finanțarea autostrăzii Unirii va fi inclusă ca articol distinct în Legea Bugetului de Stat pe 2019. Respect preocuparea asociațiilor non-guvernamentale pentru construirea autostrăzii, însă, nu pot să nu remarc faptul că exista tendința de a-și politiza acest demers. Din păcate, se recurge la strategii de imagine specifice perioadelor de campanie. De asemenea, vom avea bugetată și șoseaua de centură a Iașului, pentru proiectare și execuție. Nu lăsăm treburile nerezolvate. Avem datoria să mișcăm lucrurile, iar aceste proiecte să își găsească finalitatea în următorii ani. Împreună cu toți colegii parlamentari PSD Iași constituim o singură voce la București, aceea de reprezentare a comunității ieșene. Este prevăzut în buget și un Program pilot, cu măsuri pentru dezvoltarea regiunii Nord-Est”, adaugă Popa.