Preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Iaşi, Marius Bodea, a declarat că polițiștii locali fac supraveghere, în permanență, la proiectul de construcție a unui bloc privat din Rond Vechi- CUG, în timp ce ieșenii se plâng de faptul că polițiștii locali nu patrulează suficient de mult în zonele predispuse la infracționalitate.
„Primarul Chirica vrea să cheltuie exorbitanta sumă de 12 milioane euro pentru un sistem de supraveghere video în oraș, în condițiile în care noi cheltuim pe an aproape 8 milioane euro cu activitatea Poliției Locale. Motivația primordială pentru această achiziție, la prețuri nejustificat de mari, ar fi tocmai faptul că instituțiile de ordine publică ar fi depășite de mărimea arealului de acoperit.
Este revoltător faptul că mai multe echipaje ale Poliţiei Locale, lucreaza in schimburi pentru a asigura permanenţa, 24/24 ore, la proiectul imobiliar din Rong Vechi CUG, unde tot din vina abuzurilor nesfârșite în domeniul construcțiilor a fost surpat trotuarul și afectat carosabilul uneia dintre arterele cele mai mari ale Iașului, când în alte cartiere oamenii reclamă lipsa personalului de ordine şi siguranţă publică. Dacă, într-adevăr, primarul Chirica apără interesele ieşenilor şi nu ale prietenului său dezvoltator imobiliar, ar trebui să îi trimită acestuia nota de plată pentru faptul că trei echipaje ale Poliţiei Locale sunt blocate permanent la acel şantier și să îi solicite daune pentru toate cazurile unde ieșenii suferă pentru ca nu au avut în proximitate echipajele poliției locale. Poliția Locală există pentru a servi interesele cetățeanului, nu rechinilor imobiliari din jurul primarului. Plecând de la grila de salarizare a Poliţiei Locale şi de la sporurile de noapte şi norma de hrană, pentru cei 6 poliţişti locali care stau încontinuu, din 9 ianuarie, adică de 46 zile, la acel şantier, dezvoltatorul imobiliar ar trebui să scoată din buzunar cel putin 47.130 lei până azi. Dacă mai adăugăm şi cheltuielile pentru folosirea autoturismului utilizat de fiecare echipaj, ajungem la o factură de aproximativ 50.000 lei. Just ar fi ca toate aceste cheltuieli să fie suportate de către gruparea care a semnat autorizația respectivă de construcție, în solidar cu speculantul imobiliar. Dincolo de escrocheria cu prețurile de 3 ori mai mari cu care dorește primaria să cumpere acele camere video, este halucinant tupeul de a ne cheltui acești bani pentru că tot conducerea primăriei scoate Poliția Locală din dispozitivul normal de supraveghere și trimite echipajele să păzească șantierele private care au distrus orașul tot din culpa primarului și a grupării de funcționari ce pare-se că lucrează mai degrabă împotriva intereselor publice”, a spus Marius Bodea.