Primul transplant de măduvă la Iaşi

Primul transplant de măduvă la Iaşi

Institutul Regional de Oncologie Iaşi (IRO) a efectuat prima recoltare de celule stem hematopoietice.

Medicii de la IRO au recoltat celulele de la un pacient de 47 de ani, diagnosticat cu un cancer rar – mielom multiplu, cunoscut şi cu numele de Boala Kahler. În decembrie, specialiştii urmează să efectueze transplantul de celule stem hematopoietice pentru acelaşi pacient.

IRO este al cincilea centru medical din ţară în care se poate efectua transplant medular, după Institutul Fundeni şi Spitalul Colţea din Bucureşti, Spitalul de Copii din Timişoara şi Spitalul Judeţean din Târgu Mureş.

IRO a realizat prima recoltare de celule stem hematopoietice prin afereză din sângele periferic de la un pacient de 47 de ani diagnosticat cu mielom multiplu. Procedura medicală s-a efectuat în Serviciul de afereză al Compartimentului de Transplant celule stem hematopoietice din cadrul IRO.

Celulele recoltate au fost transportate cu o firmă specializată către banca de celule stem hematopoietice de la Institutul Fundeni din Bucureşti. Ulterior, celulele prelucrate vor fi transportate la Iaşi, tot cu o firmă specializată, urmând ca transplantul să fie făcut pe 4 sau 5 decembrie.

Pe 20 noiembrie, medicii de la IRO urmează să efectueaze o nouă recoltare de celule stem la un al doilea pacient care va beneficia de un transplant medular. Cel de-al doilea bolnav va fi transplantat, la rândul său, în luna decembrie.

Pentru îngrijirea complexă a celor doi pacienţi, Ministerul Sănătăţii a alocat institutului ieşean 177.000 de lei.

Compartimentul de transplant celule stem hematopoietice de la IRO Iaşi a fost realizat după o investiţie de 3,3 milioane de lei a Ministerului Sănătăţii.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.