Un bărbat de 58 de ani a murit după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din orașul Siret.
În momentul producerii tragediei acesta se afla în vizită la cuscra sa. După ce a părăsit apartamentul femeii, bărbatul s-a apropiat de balustradă, s-a dezechilibrat și a căzut de la etaj.
Imediat la fața locului a fost solicitat un echipaj medical. Victima a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, după care a fost transportată la UPU Suceava.
Din nefericire, câteva ore mai târziu, bărbatul a murit în unitatea medicală, din cauza leziunilor suferite.
Apropiații acestuia spun că înainte de a se deplasa la domiciliul cuscrei sale, bărbatul a consumat băuturi alcoolice.
Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei morții.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.