Ziarul „Adevărul” îl face harcea-parcea pe afaceristul ieşean Gabriel Mardarasevici, patronul IBC

Ziarul „Adevărul” îl face harcea-parcea pe afaceristul ieşean Gabriel Mardarasevici, patronul IBC

Într-un articol publicat pe 13 februarie 2018, despre motivarea instanţei în „dosarul UTI”, cotidianul „Adevărul” îi dă o lovitură de graţie afaceristului ieşean Gabriel Mardarasevici, patronul firmei IBC.

Chiar dacă îl are ca principal subiect pe Gheorghe Nichita, „Adevărul” (puteţi citi întregul articol aici) scrie, printre altele: „Contractul a fost câştigat de asocierea UTI – IBC, două firme conduse de afaceriştii Tiberiu Urdăreanu şi Gabriel Maradarasevici, ambii condamnaţi în acest dosar pentru dare de mită, însă cu suspendare. Mardarasevici este cumătru cu Nichita şi cel în jurul căruia, reiese din motivarea Tribunalului Bucureşti, s-au formulat acuzaţiile de luare de mită imputate lui Nichita”.

Totodată, în articol se mai scrie: „La rândul său, Gabriel Mardarasevici (foto dreapta) a confirmat acuzaţiile de pretindere a şpăgii, fiind de acord, în timpul anchetei penale, să îşi trădeze cumătrul şi să înregistreze ambiental o discuţie purtată cu acesta, într-o cameră de hotel”.

Un alt pasaj interesan este următorul: „Contul prin care ar fi trebuie să ruleze mita era deschis pe numele ICB (IBC – n.r.) şi, la momentul reţinerii primarului, în el se afla suma de aproximativ 3,6 milioane de lei, care nu a mai ajuns la Nichita”.

Interesant de reliefat este şi faptul că autorul articolului din „Adevărul” este Ionuţ Benea, adică exact acelaşi jurnalist care a scris un articol similar în „Ziarul de Iaşi”, în care, însă, nu pomeneşte nimic despre omul de afaceri Gabriel Mardarasievici! Oare de ce? A încercat, cumva, Toni Hriţac, redactorul şef al „Ziarului de Iaşi” să-l protejeze pe Gabriel Mardarasievici?

Indiferent de răspunsuri, însă, câteva lucruri sunt clare: Gabriel Mardarasevici a fost condamnat (chiar dacă numai cu suspendare), Gabriel Mardarasevici a făcut tot posibilul să-şi dea în gât cumătrul şi tot Gabriel Mardarasevici este cel care a rămas cu suma de 3,6 milioane de lei în cont, bani pe care onorata instanţă nu i-a confiscat! Oare de ce?

Şi o ultimă întrebare: cine mai are curaj astăzi să facă vreo afacere cu Gabriel Mardarasievici?

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.