Joi, în Aula „George Emil Palade”, a avut loc ceremonia de deschidere a Zilelor Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași – decembrie 2017.
Studenți, cadre didactice și membri ai conducerii UMF Iași, reprezentanții celorlalte universități ieșene, primarul Mihai Chirica, prof.univ.dr. Bogdan Maleon – directorul BCU Iași și reprezentanți ai Institutului Cultural Francez au sărbătorit împreună împlinirea a 138 de ani de învățământ medical superior la Iași, aniversare care anul acesta a stat sub semnul Centenarului Marii Uniri.
Evenimentul a debutat cu citirea unui fragment din ultimul discurs al Regelui Mihai – citit de dr. Richard Constantinescu, prezentatorul evenimentului, urmat de un minut de reculegere în memoria Majestății Sale.
Acest moment emoționant a fost succedat de discursul rectorului universității, Viorel Scripcariu, care și-a adus aminte, cu nostalgie, de centenarul Institutului de Medicină și Farmacie din 1979, când era student în anul al III-lea. Rectorul a vorbit apoi despre rolul medicilor în Marele Război, despre jertfa acestora și despre evenimentele prin care universitatea a dorit să le cinstească memoria: editarea a două volume semnate de medicul scriitor Mihai Ștefănescu-Galați; relansarea „Însemnărilor ieșene” – primul număr fiind dedicat Centenarului și expoziția foto-documentară despre medicul Jean Clunet, din Misiunea Franceză, care a murit de tifos exantematic la Iași, în 1917.
Prof. univ. dr. Cătălin Turliuc, cercetător principal la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, a ținut o prelegere extrem de interesantă despre Marele Război – „primul război total din istoria umanității, primul război care și-a pierdut ceva din dimensiunea cavalerească, aceea în care dușmanii se înfruntau pe câmpul de luptă, își vedeau albul ochilor unii altora”. Prof.univ.dr. Cătălin Turliuc a amintit și despre saltul uriaș pentru medicină care a avut loc în Primul Război Modnial – progres subliniat în permanență de iatroistoriografi
După conferință, a avut loc lansarea a două volume semnate de Mihai Ștefănescu-Galați (1874-1945). Este vorba de „Amintiri din Marele Război” și „Răniți și ranițe. Chirurgia Marelui Război”.
A urmat prezentarea expoziției foto-documentare în memoria medicului Jean Clunet, în Muzeul de Istorie a Medicinei. Dr. Clunet, care a murit de tifos exantematic la Iași, în 1917, era membru al Misiunii Militare Franceze în România, condusă de generalul Berthelot.
Prima parte a Zilelor UMF s-a încheiat seara, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, cu un eveniment care a devenit deja o impresionantă tradiție, – „Balul iernii”, spectacol caritabil organizat de studenții UMF Iași – în folosul Casei de copii de la Bogdănești.