Începând de marţi, 26 iunie, timp de două săptămâni, echipele contractate de municipalitate vor face lucrări de modernizare pe str. Petre Vancea din zona Bucium.
Lucrările vor fi executate în funcţie de condiţiile meteorologice şi vor genera restricţii de circulaţie, iar în timpul acestora va fi asigurat accesul autovehiculelor de Poliţie, Pompieri şi Ambulanţă.
Modernizarea str. Petre Vancea face parte dintr-un program de lucrări care include şapte artere rutiere importante din municipiu. Sunt modernizaţi, în total, 6,1 kilometri de carosabil: str. Smârdan (630 metri), şos. Bârnova (2,9 kilometri), str. Petre Vancea (607 metri), bd. Primăverii (602 metri), str. Moşu (382 metri) şi str. Ogorului (286 metri).
Lucrările sunt executate de asocierea Viarom Construct SRL – Conest SA, iar valoarea totală a contractului este de 12.072.482,99 lei, fără TVA.