Un gălăţean de 45 de ani a murit la câteva ore după ce a refuzat internarea. Bărbatul era obez şi le-a spus medicilor că se simte bine. La miezul nopţii, rudele au chemat salvarea, dar persoana nu a mai putut fi salvată.
Bărbatul care a murit avea obezitate de gradul trei. El a fost depistat ca fiind infectat cu virusul SARS-CoV-2 duminică, iar marţi s-a prezentat la spital. Persoana de 45 de ani a refuzat internarea, susţinând că se simte bine. El tuşea, dar nu avea febră sau alte simptome ale infecţiei, au stabilit medicii gălăţeni. Câteva ore mai târziu, starea de sănătate i s-a degradat şi bărbatul a murit.
Miercuri, la Galaţi au fost înregistrate 53 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 3 decese. În total, de la debutul epidemiei 1365 de gălăţeni s-au infectat, dintre care 107 au murit.