Două persoane au murit, dintre care o fetiţă de 4 ani, şi patru au fost rănite într-un accident care a avut loc, luni seara, pe E 581, la Costeşti, judeţul Vaslui, fiind activat planul roşu de intervenţie.
„A avut loc un accident rutier pe drumul european E 581 în zona intersecţiei cu drumul spre comuna Costeşti, localitatea Costeşti, fiind implicate trei autoturisme. În acest moment sunt două persoane decedate, iar alte patru persoane vor fi transportate la Spitalul Judeţean Vaslui”, se arată într-o informare a Prefecturii.
Potrivit Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, a fost pus în aplicare planul roşu de intervenţie.
S-a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare grea, două autospeciale de stingere echipate cu module pentru descarcerare, patru ambulanţe tip B2 (EPA) şi o ambulanţă tip C1 (TIM).