În urma pechezițiilor efectuate în data de 11 decembrie, faţă de 15 persoane a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore. Persoanele reţinute (13 bărbaţi şi 2 femei) domiciliază în judeţul Suceava (12), în judeţul Neamţ (2) iar una este din judeţul Iaşi.
Din cercetările efectuate de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui a reieşit că, în perioada anilor 2019-2020, persoanele cercetate în prezentul dosar penal ar fi comercializat pe piaţa internă (pieţe, târguri, magazine etc.) produse accizabile (ţigarete) provenite din activităţi de contrabandă. Introducerea ţigaretelor s-ar fi realizat prin trecerea acestora, în mod ilegal, peste frontiera de stat a României, din afara spaţiului comunitar.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la peste 500.000 lei.
Citește și Suceava: Situația la zi a infectărilor
Ca urmare a punerii în aplicare a celor 85 de mandate de percheziţie domiciliară (69 în judeţul Suceava, 8 în judeţul Neamţ, câte 2 în judeţele Vaslui, Iaşi şi Bacău, precum şi câte una în judeţele Constanţa şi Dâmboviţa) au fost depistate şi ridicate în vederea cercetărilor peste 73.000 de ţigarete provenite din contrabandă, care urmau să fie comercializate pe piaţa internă. Totodată, au fost ridicaţi şi indisponibilizaţi peste 260.000 lei, susceptibili a proveni din derularea activităţii infracţionale.
În cauză, poliţiştii au pus în aplicare 59 de mandate de aducere.
În cursul zilei 12 decembrie a.c., 20 de persoane au fost prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea dispunerii unor măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „contrabandă în formă continuată”, în vederea probării întregii activităţi infracţionale a tuturor persoanelor implicate.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Acţiunea a fost organizată cu sprijinul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Dâmboviţa, Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, precum şi al Serviciilor pentru Acţiuni Speciale Vaslui, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi.