Bărbatul de 51 de ani care, în data de 20 ianuarie, a suferit o arsură prin electrocuţie pe aproximativ 64% din suprafaţa corporală şi politraumatism prin cădere de la înălţime şi care a fost transferat la un spital din Belgia a murit, a informat Ministerul Sănătăţii.
Pacientul fusese transportat iniţial la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, iar, apoi, în data de 21 ianuarie, a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sfântul Spiridon” din Iaşi.
Citește și Fostul şef de la Permise Suceava, trimis în judecată pentru corupţie
În data de 28 ianuarie 2021, misiunea de zbor pentru transferul în Belgia a fost anulată „din motive tehnice, conform Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne”, iar pacientul a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. A doua zi a fost transferat, cu un zbor umanitar operat de Ministerul Apărării Naţionale, la Centre des Grands Brules – IMTR din cadrul Grand Hopital de Charleroi din Loverval, Belgia.
„Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a decis trimiterea Corpului de control al ministrului la cele trei unităţi medicale din România unde a fost internat pacientul, pentru realizarea unui raport de control privind îngrijirile medicale care i-au fost acordate pacientului”, precizează Ministerul Sănătății.