Un incendiu a izbucnit, marţi, 2 mai 2023, la o societate de prelucrare a paleţilor din municipiul Roman, pe artera ocolitoare Roman-Vest, şi s-a extins la un service auto, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
„Operatorul economic la care se manifestă incendiul este în imediata apropiere a staţiei peco. Se acţionează pentru limitarea incendiului la staţia peco”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Un depozit de piese auto a ars în totalitate. A fost nevoie ca presiunea din hidranți să fie ridicată, în așa fel încât pompierii să facă față flăcărilor mistuitoare.
100 de metri a fost distanța de unde flăcările au pornit și până la rezervoarele stației peco.
Au fost chemați pompieri din tot județul, inclusiv pompierii aflați în timpul liber.
Conform ISU Neamț, cel puțin pe moment, a fost înlăturat pericolul extinderii la benzinăria Petrom,iar incendiul a fost localizat, acesta fiind un pas important pentru lichidarea lui.
Citește și Așa-zisul salvator al pădurilor a ajuns în pușcărie