Tragedie în apropiere de Onești, un bărbat pierzându-și viața într-un incendiu de vegetație care a izbucnit în satul Caraclău, comuna Bârsănești.
„În cursul zilei de luni, 17 iulie 2023, pompierii oneșteni au fost solicitați să intervină în comuna Bârsănești, sat Caraclău, în urma unui apel primit în dispeceratul integrat ISU-SAJ, care anunța producerea unui incendiu de vegetație uscată.
La locul indicat, s-au deplasat patru autospeciale de stingere, ambulanța SMURD și o ambulanță SAJ.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 4 hectare vegetație uscată, mărăciniș, lan de grâu și cultură viticolă, în focare izolate.
La fața locului, a fost identificată o victimă de sex masculin, în stare inconștientă.
Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de pompierii paramedici și personalul medical, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia”, a declarat Ema Tereș, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Citește și Ajută la ceva săpunurile antibacteriene?