Se pare că marele preşedinte interimar al PSD Iaşi, pe numele lui Mihai Chirică (aşa apare în ziarul de campanie al PSD şi tot aşa-i spune şi stăpânul lui, Liviu Dragnea), a intrat în fibrilaţii după ce a aflat cum vor să voteze oamenii din comunele ieşene.
Informaţiile care au ajuns la urechile lui Mihai Chirică spun că la nivelul judeţului Iaşi (fără municipiul reşedinţă de judeţ) Gheorghe Nichita şi partidul din partea căruia candidează la Camera Deputaţilor, adică PRU, ar avea în acest moment 22% din opţiunile de vot ale cetăţenilor. La un calcul simplu, păstrând datele înregistrare la alegerile locale din 5 iunie 2016, procentul ar însemna cam 47.000 de voturi. Dacă mai socotim şi cele 7-8 procente pe care le poate scoate pe municipiul Iaşi, vom vedea că Gheorghe Nichita şi PRU ar ajunge în total la 54.189 voturi (7.189 pe municipiu + 47.000 pe comune)! În plus, dacă mai ţinem cont de faptul că Iaşiul va trimite în Parlament 12 deputaţi şi numărul de voturi necesar pentru un deputat ar fi undeva la 26.000, rezultă că PRU şi Gheorghe Nichita, dacă se forţează puţin pe municipiu, pot trimite la Bucureşti 2 deputaţi! Calculele au fost făcute pe un număr total de voturi de 315.319 (pe întreg judeţul Iaşi) şi de 102.787 (pe municipiul Iaşi), adică pe datele de la alegerile locale din 5 iunie 2016.
Citeşte şi „Stimată doamnă prof.dr. Camelia Gavrilă, cât vă mai lăsaţi călcată în picioare de Mihai Chirica?”
În condiţiile prezentate mai sus, este cât se poate de clar că PSD Iaşi nu numai că nu va depăşi pragul de 50% (aşa cum le tot cere Liviu Dragnea), dar nu va scoate nici scorul de la locale. Aşa că nu ne mai rămâne decât să-i urăm succes lui Mihai Chirica spre drumul invers de la şef la simplu executant, ceea ce, de altfel, şi este dacă ne luăm după realizările sale din ultima perioadă!