Directorul general al Grampet Group, detinut de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost plasat sub control judiciar.
Cristian Radulescu este vizat de infractiuni de coruptie.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au efectuat cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2025–2026, a unor infracțiuni de corupție de către directorul Grampet Group.
Ieri, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare într-o locație situată pe raza municipiului București, la sediul unei societăți comerciale.
Potrivit G4Media, Cristian Radulescu ar fi dat mită 500 de mii de euro către un practician în insolvență pentru obținerea unui imobil situat pe bulevardul Lacul Tei.
Imobilul aparține unei societății aflate în procedură de concordat preventiv din Grupul Grampet.
Grampet este un grup de firme din România cu activități în sectorul feroviar.
Grupul include transportatorul feroviar de marfă Grup Feroviar Român, fabrica de reparații vagoane Electroputere VFU Pașcani, Reva Simeria și Turist Semenic.
DNA l-a plasat sub control judiciar pe cauțiune pe directorul grupului Grampet deținut de Gruia Stoica și Vasile Didilă, după perchezițiile de marți seară în dosarul în care bărbatul este acuzat de dare de mită unui practician în insolvență, transmit surse judiciare autorului acestui material.
Potrivit acestora cauțiunea a fost stabilită de către anchetatori la suma de 500.000 de lei.
În cazul în care directorul nu plătește cauțiunea, procurorii DNA pot solicita instanței o altă măsură preventivă în cazul bărbatului.
Citește și Merele din Europa sunt pline de pesticide!





