Un bărbat de 40 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut la volan de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Onești.
Aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Polițiștii Biroului Rutier Onești au depistat în flagrant delict un bărbat de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism în municipiu, aflându-se sub influența alcoolului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Gabriel Dumitrache.
Citește și Șoferița care i-a omorât pe cei 4 muncitori de la Citadin, acasă de sărbători!





