Parcul Măgura din Târgu Ocna, județul Bacău, a găzduit în acest weekend o nouă ediție a „Auto Tuning Show”, o mega-expoziție de mașini tunate, mașini off-road și ATV-uri şi autovehicule retro.
Zeci de autovehicule tunate, din țară și chiar și din străinătate, dar şi autovehicule retro au putut fi admirate în cadrul evenimentului devenit deja tradițional în orașul-stațiune situat la poalele Măgurei.
La expoziție și-a făcut loc și un vechi Trabant, din Germania de dinainte de 1989, cu un design îndrăzneț: partea din față, care ar fi trebuit să aibă portbagajul sub capotă, a fost transformată într-un grătar, și mașina, botezată „Grătărelul Trabi”.
Printre modelele expuse s-au numărat și câteva automobile istorice.
La evenimentul din Târgu Ocna ajung anual din ce în ce mai mulți participanți, spun organizatorii.
Expoziția a putut fi văzută și duminică.
Citește și Efectul devastator asupra sănătății al fumului de la grătar!





