Gest greu de înțeles al unui băiat de 13 ani din localitatea Blăgești, județul Bacău.
L-a împins pe un alt copil de 6 ani într-un şanţ cu o adâncime de 4 metri, relatează stirileprotv.ro.
O cameră de supraveghere a surprins incidentul șocant.
În imagini se vede cum copilul de 13 ani merge pe stradă, lângă bicicletă, iar copilul de 6 ani se aproprie.
La un moment dat, inexplicabil, băiatul mai mare vine lângă victimă și, după câteva secunde, o împinge cu putere în şanţul adânc de 4 metri.
Apoi, adolescentul se urcă pe bicicletă și fuge.
O vecină a dat alarma, după ce un alt copil a văzut gestul extrem și a strigat după ajutor.
Când a auzit ce s-a întâmplat, mama băiatului de 6 ani a venit într-un suflet și l-a scos pe cel mic din şanţul adânc. Era rănit și foarte speriat.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru loviri sau alte violenţe.
Vecinii spun că băiatul de 13 ani a mai făcut probleme în trecut.
Protecția Copilului a fost sesizată în acest caz.
Adolescentul va fi supus unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă a avut discernământ.
Între timp, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.





