Coliziune între un autoturism și o autoutilitară, pe raza localității Șcheia, județul Suceava.
Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD-TIM (Terapie intensivă mobilă), cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Două persoane, o mamă și un copil, conștiente și cooperante, au primit îngrijiri medicale.
Cele două persoane asistate medical au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare.





