Un nou accident grav s-a produs pe DN2 – E85, supranumit „Drumul. Morții”, în după-amiaza de miercuri, 21 august 2024, după ce două mașini s-au ciocnit.
Accidentul a avut loc în Vrancea, în zona localității Pufești, iar trei persoane au fost rănite și au fost transportate la spital.
„Două autoturisme au fost implicate într-un accident pe DN 2 Focșani – Adjud, în zona localității Pufești, județul Vrancea, circulația desfășurându-se îngreunat, prin dirijare pe acostament, în ambele direcții.
În urma impactului, trei persoane rănite au necesitat transportul la spital”, a transmis Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
„Trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea tip B2 au identificat trei victime conștiente.
La solicitare a intervenit și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Galați aflat în tranzit.
Victimele, doi bărbați cu vârste de 38 și 43 de ani cu politraumatisme prin accident rutier, au fost preluate și transportate la Unitatea Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Focșani.
A treia victimă, în vârstă de 33 ani, de sex feminin, cu politraumatism prin accident rutier și arsuri căi aeriene și membru superior, a fost preluată şi transportată la UPU Spitalului Județean Focșani”, a transmis SAJ Vrancea.
Citește și Caz terifiant la Iași





