Jador, cunoscutul cântăreț de manele originar din județul Bacău, a fost tras pe dreapta de poliție, aseară, în timpul unui control de rutină.
În urma verificărilor, artistul a fost supus unui test rapid pentru depistarea consumului de substanțe interzise, rezultatul indicând prezența heroinei în organism.
Ca urmare a rezultatului preliminar, autoritățile au decis ca Jador să fie transportat la Institutul Național de Medicină Legală (INML), unde vor fi efectuate analize suplimentare pentru confirmarea sau infirmarea rezultatului inițial.
Incidentul l-a adus pe cântăreț în centrul unui posibil scandal public.
Evenimentul s-a petrecut în timp ce artistul se afla la volanul autoturismului personal.
„La data de 14 mai 2025, în jurul orei 20.05, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui conducător auto, care se deplasa pe o stradă din Sectorul 5. Polițiștii rutieri au procedat la stabilirea identității conducătorului auto, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 30 de ani”, a transmis Brigada Rutieră, într-un comunicat.
În urma testării preliminare cu aparatura din dotare, Jador a fost condus la INML, în vederea prelevării de mostre biologice, „urmând a fi dispuse măsuri în funcție de rezultatele buletinului de analiză toxicologică”.
Manelistul nu a părut deloc îngrijorat și chiar a făcut haz de necaz, pe tema drogurilor.
„Mi-am permis-o! Îmi bag în venă din alea! Heroină?! Aia se face cu seringa?! Ce să zic, are dreptate! Pune aici la cocaină, că nu iau, să știe lumea că nu mă droghez! Mă duc (n.r. la INML), respect legea, normal”, a declarat Jador, pentru spynews.
Sursa foto: spynews.ro
Citește și Cât au câștigat în patru luni patru hoți de buzunare din Bacău





