Un accident mortal s-a produs astăzi, 6 iunie 2025, pe un drum din comuna Ungureni, județul Bacău.
Șoferul unui autoturism marca Dacia Logan a intrat în coliziunea cu un microbuz de transport elevi.
În urma impactului violent, o femeie de 70 de ani, pasageră în autoturism, a decedat.
„La data de 06 iunie a.c, un conducător auto de 71 de ani, din județul Brașov, în timp de conducea un autoturism în comuna Ungureni, la pătrunderea în intersecție, a intrat în coliziune cu un microbuz, condus regulamentar de un bărbat de 50 de ani, din comuna Parincea.
Din impact, a rezultat decesul pasagerei dreapta față din autoturism, o femeie de 70 de ani și rănirea ușoară a bărbatului de 71 de ani.
Niciunul din conducătorii auto nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisar Cătălina Creţu.
Citește și Fetiță de două luni și o tânără de 29 de ani, la spital, după accidentul de azi





