Autoritățile vasluiene au fost puse în alertă după ce localnicii din satul Lunca, comuna Gherghești, au observat pe dealurile din apropiere, un urs, la mai puțin de 200 de m de locuințe.
A fost trimis un echipaj de jandarmi cu misiunea de a speria animalul ca acesta să se îndepărteze de sat și să evalueze situația.
Încă de anul trecut, prezența ursului în județul Vaslui a devenit tot mai frecventă.
Animalele au apărut în diferite zone, semn că nu vorbim de un singur exemplar.
Mai mult, în urmă cu câteva luni, în comuna Gârceni, un urs a făcut și pagube, după ce a atacat o gospodărie situată la marginea satului și o stupină.





