Un accident rutier soldat cu rănirea unui bărbat și avarierea unui autoturism a avut loc pe drumul județean DJ 178E, în localitatea Botoșana, județul Suceava.
Potrivit Poliției, șoferul, un bărbat care se deplasa dinspre Comănești spre Cacica, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a ieșit de pe carosabil, oprindu-se în șanțul de colectare a apelor pluviale de pe marginea drumului.
În urma impactului, șoferul a fost rănit, iar autoturismul a fost avariat.
Din cauza leziunilor suferite, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava au deschis un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.
Citește și O mașină în care erau 8 persoane, accident în Iași





