Un bărbat de 41 ani, conducând autoturismul BMW pe DN 2H Milișăuți, a pătruns în intersecția cu DN 2K, fără a adapta viteza de deplasare la condițiile de drum, intrând în coliziune cu autoturismului marca Skoda condusă de către o femeie de 48 ani din Rădăuți.
Femeia aștepta în intersecție pentru a pătrunde pe drumul principal, respectiv pe DN 2H.
Ca urmare a producerii evenimentului rutier a rezultat avarierea celor două vehicule, cât și vătămarea corporală din culpă a conducătoarei auto, aceasta fiind preluată de către un echipaj din cadrul SMURD și transportată la Spitalul Rădăuți, loc în care i s-au acordat îngrijiri medicale, fiindu-i stabilit diagnosticul – „contuzie cervicală” și ,,contuzie umăr stâng” – rănit ușor.
S-a procedat la testarea șoferiței, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a refuzat să sufle în aparatul etilotest, pe fondul unor probleme medicale, cerând să i se recolteze mostre biologice în vedrea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.
Citește și Ziua și accidentul grav în județul Bacău





