Un fotbalist de la FC Botoșani a fost criticat dur după partida în care Rapid s-a impus cu 2-1, din etapa a patra.
Costin Ștucan, directorul editorial al iAMsport.ro, l-a distrus pe unul dintre fotbaliștii botoșaneni, în direct la iAMsport LIVE.
Hervin Ongenda este mijlocașul celor de la FC Botoșani din septembrie 2024, însă nu este la prima sa aventură la echipa antrenată de Leo Grozavu.
Francezul a evoluat pentru moldoveni și în perioadele iulie 2018 – ianuarie 2020 și septembrie 2020 – ianuarie 2022.
A jucat chiar și la Rapid, în intervalul februarie – iulie 2023, dezamăgind în Giulești.
În cadrul emisiunii, Costin Ștucan și invitații săi, Florin Prunea și Alexandru David, au vorbit despre golul acestuia din partida cu fosta sa echipă, dar și despre atitudinea patronului Valeriu Iftime cu privire la reușita sa.
Directorul editorial al iAMsport.ro l-a făcut praf și pulbere pe mijlocașul crescut de PSG, pe care l-a numit o „focă de circ” și „cel mai puturos jucător din lume”.
Costin Ștucan: „Doar că el, săracul, e focă de circ, nu e fotbalist”!
Costin Ștucan: „Ăla nu face faza defensivă, nu face nimic! E un mare indolent care, într-adevăr, când mai pune piciorul pe minge, o atinge cum trebuie”.
Costin Ștucan: „Lasă-mă, că dă un gol! Mai dă peste trei ani golul ăsta și în restul meciurilor joacă numai pe vârfuri și la mișto.
Ultima oară când a jucat în Giulești a fost lat, pământ de flori, original! L-au și ușchit, după care l-au adus iar.
Dar dacă patronul îi face bezele și pune mâna la inimă după ce dă gol… N-ai văzut aseară secvența?
Deci aia este definitorie pentru fotbalul românesc. Patronii care îngroapă în bezele un fotbalist care este cel mai mare puturos din lume”.
Citește și Debut dezastruos pentru Poli Iași





