Femeia care a dat foc Gării din Huși, după un conflict cu un om al străzii pripășit într-o magazie din stația CFR, a scăpat în aceste zile din închisoare.
Motivul: deși adult, femeia are IQ-ul unui copil de 5 ani.
Hușenii, care o știu bine pe Jana Camelia Chiriac, caz social, nu s-au îndoit de această realitate.
La condamnarea care a dus la încarcerarea Janei Camelia Chiriac, instanța care s-a pronunțat în 2024, a văzut unele documente medicale, însă s-a considerat că are discernământ diminuat și poate fi dusă la închisoare.
Revizuirea, o cale extraordinară de atac, poate fi uneori o soluția eficientă prin care să se îndrepte unele lucrurile în cazuri precum cel al Janei Camelia Chiriac.
În 2018, pe 9 aprilie, la ora 9.00, femeia a mers în Stația CFR și, pe fondul unui conflict cu un alt om al străzii, pripășit într-o magazie, a dat foc la lucrurile găsite.
Focul s-a întețit și a fost nevoie de intervenția pompierilor Secției Huși, care au stins incendiul în scurt timp.
Prejudiciul a fost calculat la valoarea la câteva sute de lei. Degeaba au fost aduse documente medicale, căci s-a considerat că, totuși, a avut discernământ și a știut ce face.
Până la urmă, s-a dispus condamnarea femeii la 2 ani de închisoare pentru „distrugere”, sentință confirmată și de Curtea de Apel Iași, prin respingerea apelului inculpatei.
Femeia, ajutată de avocata Daniela Tonica, a cerut revizuirea dosarului. Instanța Judecătoriei Huși a admis cererea de revizuire și a decis să o elibereze pe Jana Camelia Chiriac din închisoarea de la Târgșor. A obligat-o, însă, între altele, să urmeze un tratament psihiatric riguros, până la vindecare sau măcar până la ameliorarea stării sale de sănătate.
Citește și Eforturi disperate pentru salvarea unui om prins sub tractor





