Trei bărbați au ajuns la spital după ce tractorul în care se aflau s-a răsturnat într-un șanț, în localitatea Suharău, județul Botoșani.
Accidentul a fost anunțat la 112.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, precum și două echipaje aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Pompierii au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate.
Cele trei persoane care erau în tractor în momentul producerii evenimentului au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu.
Citește și Aspartamul poate crește riscul de cancer





