Noapte de coșmar într-o casă din Buhuși, județul Bacău.
Un bărbat de 32 de ani și-ar fi ieșit din minți și ar fi atacat cu cuțitul o femeie și un alt bărbat. Procurorii au intervenit și l-au reținut.
Scene greu de imaginat s-au petrecut în noaptea de 22 spre 23 februarie, puțin după ora 00:00.
Potrivit informațiilor transmise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, totul ar fi pornit de la gelozie și alcool.
Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, ar fi pus mâna pe un cuțit și ar fi început să lovească o femeie de 29 de ani.
A rănit-o în zona pieptului, la gât și la picioare.
În locuință se afla și un bărbat de 34 de ani, care a fost înjunghiat de două ori în partea stângă a pieptului.
Anchetatorii spun că atacul ar fi fost făcut cu intenția de a le lua viața.
Din fericire, polițiștii și medicii au ajuns la timp, iar cele două victime au fost salvate.
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, iar procurorii au cerut arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.
La anchetă au participat și polițiștii din cadrul IPJ Bacău.
Citește și Ce riști dacă dormi prea mult





