O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care a avut loc în localitatea Zăicești, județul Botoșani.
În eveniment a fost implicat un singur autoturism.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ.
Aceștia au constatat faptul că mașina era răsturnată pe cupolă și că nu erau persoane încarcerate.
Conducătorul auto era ieșit din interior.
Acesta a fost rănit, fiind preluat de echipajul medical.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurile de prevenire a incendiilor.
Citește și Sfinții 40 de Mucenici. Tradiții de Măcinici. Rețete străvechi de mucenici





