Momente de speranță după intervenția dramatică din Dărmănești, județul Bacău.
Bărbatul prins sub malul de pământ surpat în cartierul Plopu a fost scos de salvatori cu semne vitale și preluat de echipajul elicopterului SMURD Brașov.
Intervenția de salvare desfășurată marți în orașul Dărmănești s-a încheiat cu un moment de speranță, după ce pompierii și echipele medicale au reușit să extragă victima surprinsă sub un mal de pământ.
Potrivit ISU Bacău, este vorba despre un bărbat de aproximativ 40 de ani, care a fost găsit în stare de inconștiență, însă avea semne vitale în momentul în care a fost scos dintre straturile de pământ.
„Victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost extrasă cu ajutorul mijloacelor din dotare, în stare de inconștiență, dar cu semne vitale, fiind predată echipajului medical de pe elicopterul SMURD Brașov”, a declarat slt. Ancuţa Socaci, purtător de cuvânt ISU Bacău.
Incidentul s-a produs în cartierul Plopu din Dărmănești, unde un mal de pământ s-a surpat peste bărbat. La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție din cadrul Gărzii de Intervenție Comănești, dar și pompieri de la Moinești, cu un container special dotat pentru stabilizarea malurilor.
În zonă au intervenit autospeciale de descarcerare, echipaje SMURD, o ambulanță SAJ Bacău și elicopterul SMURD Brașov.
De asemenea, a fost solicitat și sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.
Citește și La ce mai este bun spanacul…





