Un accident cumplit s-a produs marți seară, 11 august 2026, în centrul Brașovului.
O mașină a ieșit de pe carosabil și a ajuns pe trotuar, unde a lovit trei pietoni.
Doi dintre ei au murit, iar un al treilea a fost grav rănit.
Scena de coșmar a fost surprinsă de o cameră de supraveghere, care arată momentul în care autoturismul se deplasează necontrolat și lovește victimele.
Accident mortal în centrul Brașovului
Erau doi cetățeni germani, de 34 și 31 de ani, și un român în vârstă de 26 de ani, din Piatra Neamț.
Impactul a fost extrem de violent. Românul de 26 de ani și cetățeanul german de 34 de ani au murit, în ciuda intervenției echipelor medicale.
Una dintre victime a suferit leziuni incompatibile cu viața. O altă persoană a intrat în stop cardio-respirator și a fost resuscitată mai bine de 40 de minute, însă medicii nu au mai putut să o salveze, relatează stirileprotv.ro.
„O persoană a suferit leziuni incompatibile cu viața. O altă persoană a intrat în stop cardio-respirator.
I s-a acordat asistența medicală la fața locului, a fost resuscitată mai bine de 40 de minute, dar, din păcate, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată”, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.
Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere arată momentul în care mașina iese dintr-un sens giratoriu și începe să se deplaseze necontrolat.
Autoturismul urcă pe rondul de flori din sensul giratoriu, după care ajunge pe trotuar.
Mașina își continuă deplasarea pe o distanță de aproximativ 50 de metri și îi lovește în plin pe cei trei pietoni.
În imaginile surprinse de camera de supraveghere se poate observa cum autoturismul se apropie cu viteză de zona în care se aflau pietonii, înainte de impact.
Al doilea cetățean german, în vârstă de 31 de ani, a fost grav rănit și transportat la spital.
Și șoferul a ajuns la o unitate medicală pentru investigații, fiind conștient după producerea accidentului.
Înainte de a fi transportat la spital, polițiștii au verificat dacă bărbatul consumase alcool sau substanțe interzise. Primele verificări nu au indicat consum de alcool sau droguri.
Anchetatorii încearcă acum să afle ce l-a făcut pe șofer să piardă controlul autoturismului.
Una dintre ipotezele luate în calcul este ca bărbatului să i se fi făcut rău în timp ce se afla la volan.
Deocamdată, însă, nu există o concluzie definitivă cu privire la cauza accidentului.
Polițiștii urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Citește și Ce trebuie să faceți pe timp de caniculă





