CNAIR are în plan instalarea a aproximativ 400 de camere pe șoselele din România, dotate cu radare omologate și conectate la un sistem centralizat de monitorizare.
Sistemul funcționează după o logică simplă. Prima cameră notează numărul de înmatriculare și ora la care mașina trece printr-un anumit punct.
A doua face același lucru. Serverul central calculează distanța dintre cele două puncte și timpul necesar pentru parcurgerea ei.
Dacă rezultatul arată că șoferul a mers, în medie, mai repede decât limita legală, amenda poate ajunge acasă.
Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a explicat cum va funcționa sistemul: „De exemplu, să spunem că o cameră e montată pe DN1, la ieșire din Ploiești, iar o alta la Săftica.
Distanța între cele două e de 30 de kilometri, iar dacă se respectă limita maximă de viteză impusă pe această secțiune, 70 km/h, drumul se parcurge în cel mai bun caz în 25 de minute.
Dar dacă o mașină e înregistrată de prima cameră la ora 10:00 iar de cea de-a doua la 10:20, sistemul va detecta automat că distanța a fost parcursă, în medie, cu 90 km/h, situație în care vei primi amenda acasă pentru depășirea cu 20 km/h a limitei legale.
Practic, nu mai poți «fenta» radarul, circulând cu viteză redusă doar până treci de acesta”, a declarat reprezentantul CNAIR.
Șapte puncte de control în județul Vaslui
Cele șapte sisteme de supraveghere din județul Vaslui sunt amplasate, potrivit „Vremea Nouă”, în comuna Văleni (lângă primărie), la stația de carburant de la Codăești, pe drumul spre Iași, la Simila, Tutova, Dragomirești, Dumești și Rateșu Cuzei și au devenit funcționale începând de săptămâna trecută.





