Au fost scene desprinse parcă din filmele de groază în comuna Cordun, județul Neamț.
Un bărbat și-a incendiat casa, apoi s-a spânzurat în pod.
Potrivit martorilor, bărbatul de 49 de ani, a încercat mai întâi să-și ia viața în propria mașină.
A intrat în autovehicul, a stropit în habitclu cu o substanță inflamabilă și și-a dat foc.
A fost scos la timp din mașină, de soția lui și de un vecin, însă nu a renunțat la planul nebunesc.
S-a urcat în podul unei anexe din gospodărie, a dat foc acoperișului, apoi s-a spânzurat, tot în pod.
Vecinul care l-a salvat din mașină, a intervenit și de data asta, tăind ștreangul.
Bărbatul a fost găsit de pompieri în stop cardio-respirator, însă în urma manevrelor de resuscitare, a fost readus la viață, fiind transportat la spital în stare de inconștiență.
„La ora 01:12, prin apel la 112 a fost anunțat un incendiu produs într-o gospodărie din comuna Cordun.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman, SVSU Cordun, SAJ și IPJ.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la două construcții, la acoperișul unei anexe gospodărești (bucătărie de vară și magazie) și la acoperișul locuinței existând posibilitatea propagării la alte construcții din vecinătate.
O femeie în vârstă de 48 de ani și o fetiță de patru ani s-au autoevacuat, în timp ce o tânără de 22 de ani (aproximativ) a fost evacuată de un cetățean (agent de poliție Arghire Ionuț aflat în timpul liber).
Din fericire, niciuna dintre acestea nu a necesitat îngrijiri medicale.
În interiorul podului unei anexe gospodărești (o magazie la care nu se manifesta incendiul) a fost identificată o persoană aflată în stop cardio-respirator.
Victima a fost preluată de echipajul SMURD care a început imediat manevrele de resuscitare.
Bărbatul în vârstă de 49 de ani, a răspuns manevrelor de resuscitare, ulterior fiind preluat de echipajul SAJ și transportat la spital.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars acoperișul locuinței construit din lemn și acoperit cu tablă pe o suprafață de 180 mp, bunurile din pod, acoperișul anexei pe o suprafață de 120 mp și bunurile din interiorul acesteia (aparate electrocasnice, mobilier, articole de uz casnic și gospodăresc, materiale textile etc).
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acțiunea intenționată”, a declarat cpt. Irina Popa- ISU Neamț.
Polițiștii au deschis dosar penal.
„La data de 3 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați, prin apel 112, de către o tânără de 21 de ani, cu privire la faptul că, la imobilul său, din localitatea Cordun se manifestă un incendiu.
La fața locului au intervenit echipe se pompieri care au lichidat un incendiul.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, într-o anexă a imobilului a fost identificat, un tânăr de 49 de ani, spânzurat, care prezenta semne vitale.
Acesta a fost preluat de un echipaj medical și a fost transportat la spital.
Continuăm cercetările în cadrul unui dosar penal”, a declarat insp. pr. Ramona Ciofu, IPJ Neamț.





