Călin Popescu Tăriceanu, președinte ALDE și președinte al Senatului, a efectuat zilele trecute o scurtă vizită prin Neamț. El a fost întâmpinat de Ion Asaftei, președintele organizației ALDE Neamț, îmbrăcat în costum popular, unde în altă parte dacă nu la Hanul Răzeșilor. El a fost însoțit de Daniel Chițoiu, secretarul general al ALDE.
Înaintea celor doi Neamțul a fost vizitat și de Grațiela Gavrilescu, vicepremier și vicepreședinte al ALDE.
„Am fost onorat cu vizita colegial-turistică a doi oameni politici de excepție: domnul Călin Popescu Tăriceanu-Președintele Senatului României, Președintele partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) și domnul Daniel Chițoiu –Secretarul General al ALDE. Mulțumindu-le din suflet pentru scurtul popas făcut la Hanul Răzeșilor și înlesnirea unei întâlniri colegiale i-am asigurat că filiala ALDE Neamț își menține un trend politic ascendent în directă legătură cu trendul național. Discuția a continuat cu farmecul și amuzamentul specific vacanțelor petrecute în ținuturile noastre. În aceeași manieră colegială, cu câteva zile în urmă, ne-a onorat cu prezența în județul nostru simpatica și energica doamnă Grațiela Gavrilescu- Ministrul mediului, Vicepremier, Vicepreședinte al partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE). Le mulțumim deopotrivă celor trei personalități politice și le așteptăm cu drag și altădată în această oază de liniște și reconfortare pusă la dispoziția tuturor cu generozitate de ținutul Neamțului”, a postat Ion Asaftei pe pagina sa Facebook.