Un autoturism aflat într-o parcare de pe strada Mihai Viteazu din Piatra Neamț a ars ca o torță. Incendiul s-a produs marți seara, 14 martie 2023, când a fost solicitat și ajutor la numărul unic de urgență 112.
„La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la un autoturism parcat într-o parcare, cu posibilitatea propagării la alte autoturisme și la o pubelă pentru depozitarea resturilor menajere”, a anunțat ISU Neamț.
O altă mașină parcată în imediata apropiere a fost îndepărtată rapid de proprietar, fiind salvată de foc.
În urma unei prime analize, s-a concluzionat că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric.
Citește și Un bărbat se zbate între viață și moarte. A vrut să-și salveze casa