Pentru o plimbare de mai puțin de un kilometru, un tânăr de 19 ani din comuna Dămienești, județul Bacău, a furat o mașină sub amenințarea cuțitului, iar acum va trebui să răspundă în fața legii.
Tânărul, care nu are nici permis de conducere, a fost reținut de polițiști.
„Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Traian au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr, de 19 de ani, din comuna Dămienești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și fără permis.
Cel în cauză a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 12 noiembrie a.c., cel în cauză ar fi sustras un autoturism de la un tânăr, de 23 de ani, din localitate, agresându-l cu un obiect înțepător.
Ulterior, tânărul de 19 ani ar fi condus autoturismul în localitate, aproximativ un km de la locul faptei.
Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, din verificările efectuate în baza de date a reieșit faptul că, cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat Gabriel Dumitrache, purtător de cuvânt IPJ Bacău.
În urma administrării probelor, polițiștii l-au reținut pe tânăr pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată, conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și fără permis.
Citește și Umbrărescu, lăsat fără bani pentru Autostrada Moldovei?