Trei persoane au fost rănite, după ce o ambulanță și o mașină au fost implicate într-un accident, luni, 10 martie 2025, în orașul Ciacova din județul Timiș.
În urma impactului, asistenta de pe ambulanţă, şoferul maşinii şi o pasageră au fost răniţi.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, a condus o autospecială de ambulanță pe strada Bistriței din localitatea Ciacova, iar la intersecția cu strada Gheorghe Doja a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 22 de ani.
În urma accidentului rutier au rezultat 3 victime, respectiv șoferul de 22 de ani și pasagera acestuia, o tânără de 19 ani, precum și o femeie, în vârstă de 42 de ani, asistenta din ambulanță.
Aceștia au fost transportați la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Citește și Șoferul care a strigat la polițiști susține că a fost agresat!