O ambulanţă care se îndrepta către o urgenţă a rămas blocată în zăpadă, din cauza viscolului.
Din nefericire, pacientul care aştepta ambulanţa se afla în stare de inconştienţă şi a murit înainte ca salvarea să ajungă la el, relatează observatornews.ro.
Potrivit SAJ Vrancea, ambulanţa fusese solicitată pentru o urgenţă medicală la un pacient inconştient, care între timp a decedat.
Pentru deszăpezirea ambulanţei acţionează un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Servicii de Urgenţă de la Slobozia Bradului.
După ce va fi deblocată, ambulanţa este aşteptată pentru a prelua un alt pacient, tot din Slobozia Bradului, care a rămas fără oxigen ca urmare a întreruperii energiei electrice în zonă.
Citește și Polițiștii din Podu Turcului au ajutat la deszăpezirea mașinilor