Un bărbat de 34 de ani din județul Botoșani a fost reținut pentru 24 de ore și apoi a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Bărbatul ar fi agresat sexual o fată de 15 ani.
Incredibil este faptul că bărbatul ar fi fost angajat chiar de tatăl copilei să execute o lucrare la locuința acestuia, iar într-una din zile, profitând de faptul că fata era singură acasă, ar fi atins-o pe aceasta în zonele intime.
Fata de 15 ani provine dintr-o familie monoparentală, după ce acum ceva timp părinţii săi au decis să divorţeze.
În urma separării acestora, copila a rămas în grija tatălui, care de câţiva ani lucra în străinătate.
Între timp, fata a intrat la un liceu din Botoşani, iar în weekenduri se întorcea în satul natal, acolo unde locuia singură.
La sfârşitul săptămânii trecute însă, profitând de acest lucru, un bărbat de 34 de ani, angajat chiar de tatăl fetei, ar fi început să o pipăie pe copilă în zonele intime.
Speriată, tânăra i-a povestit totul tatălui său, care s-a întors în ţară şi l-a dat pe individ pe mâna poliţiei.
„Am fost sesizaţi de către o persoană din comuna Hlipiceni, cu privire la faptul că fiica sa ar fi fost agresată sexual”, a declarat Dalia Nenişcu, purtător de cuvânt IPJ Botoşani.
Bărbatul de 34 de ani care ar fi agresat-o sexual pe tânăra de 15 ani a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti, iar ulterior a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Citește și Temperaturile la care oamenii se simt cel mai bine