Un accident grav, în care au fost implicate trei mașini, s-a produîn municipiul Onești, pe strada Calea Brașovului.
O persoană a fost rănită și a fost transportată la spital.
„Un bărbat de 66 de ani, din județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Onești – Brașov, la ieșire din municipiul Onești ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu două autoturisme conduse de doi bărbați de 59, respectiv 37 de ani din județul Bacău.
În urma evenimentului rutier, bărbatul de 59 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
La testarea cu aparatul etilometru rezultatul a fost de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 66 de ani și negativ în cazul celorlalți doi.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agent şef adjunct Gabriel Dumitrache.
Citește și Detalii despre cumplitul accident din Bacău