Două femei și un copil în vârstă de doi ani au fost răniți într-un accident rutier care s-a produs pe drumul național DN 15D, în localitatea Horia, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț.
Forțele de intervenție și cele de ordine au fost solicitate prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispeceratul ISU Neamț.
Au intervenit forțe și mijloace de la Detașamentul de pompieri Roman, cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă.
„Persoanele ce se aflau în cele două autoturisme s-au autoevacuat.
Trei dintre acestea, două femei de 45 și 65 de ani și un copil de 2 ani au necesitat îngrijiri medicale, fiind preluate de echipajele SMURD și ulterior transportate la spital”, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț.
Urmează ca polițiștii rutieri să stabilească cu exactitate cauzele și condițiile care au dus la producerea evenimentului nedorit.
Citește și Uitatul la televizor în timpul meselor afectează limbajul copiilor





