Un BMW aproape s-a dezmembrat după un impact violent cu un cap de pod, pe drumul județean din comuna Tupilați, județul Neamț.
La volan era un tânăr din județul Iași, care, din fericire, a scăpat cu viață.
„La data de 12 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au intervenit la un eveniment rutier, produs pe DJ 208G, în localitatea Tupilați.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr de 28 de ani, din Iași, conducea un autoturism, pe DJ 208 G, în localitatea Tupilați, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de podeț.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto.
Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Continuăm cercetările în cadrul unui dosar penal”, a declarat insp. pr. Ramona Ciofu, IPJ Neamț.
Citește și Ce trebuie să faceți pe timp de caniculă





