Un bărbat de 73 de ani a fost grav rănit într-un accident rutier produs în apropierea pieței centrale din Piatra-Neamț.
Bărbatul a fost lovit de un autoturism condus de o femeie, în timp ce acesta traversa strada pe o trecere pentru pietoni.
Impactul a fost deosebit de puternic, fapt ce rezultă și din avariile produse la mașina implicată în accident.
„La data de 6 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în Piatra-Neamț.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 58 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe strada Dimitrie Leonida, ar fi acroșat un bărbat, în vârstă de 73 de ani, din aceeași localitate, care se afla angajat în traversarea străzii pe marcaj pietonal, acesta fiind preluat de un echipaj medical și transportat la o unitate medicală.
Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Urmare a stării medicale, pietonul nu a putut fi testat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat insp.pr. Ramona Ciofu, IPJ Neamț.
Sursa foto: Arhivă
Citește și Slănic Moldova a intrat în finala competiției „Destinația Anului 2025”





