În noaptea de sâmbătă spre duminică, 29/30 aprilie 2023, dispeceratul integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat prin SNUAU 112 despre producerea unui accident cumplit în localitatea Șcheia, comuna Al. I. Cuza, județul Iași. Două persoane au murit.
La sosirea de intervenție la locul evenimentului rutier, autoturismul se afla răsturnat pe cupolă, douăvictime erau inconștiente încarcerate, iar cea de-a treia victima era conștientă, în stare de soc, cu diverse fracturi, fiind preluată de către un echipaj medical SAJ.
Cele două victime au fost descarcerate și s-au aplicate manevre de resuscitare.
Din nefericire cele două victime au fost declarate decedate.
Cazul a rămas în atenția autorităților pentru cercetări.
Victimele, sex masculin, cu vârste de 15, 17 și 21 de ani. Băiatul în viață, cel de 17 ani, a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copiii „Sf Maria” Iași.
Citește și Cine a provocat cumplitul accident de la Cucorăni?