Accident de râsul curcilor pe o stradă din comuna Măgura, județul Bacău.
Doi bărbați care se deplasau cu bicicletele s-au ciocnit violent după ce unul dintre ei s-a dezechilibrat, ambii fiind proiectați într-un podeț de beton.
Ambii bicicliști erau sub influența alcoolului și au fost transportați de urgență la spital, unde au rămas internați sub supraveghere medicală.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili exact împrejurările producerii incidentului.
„Polițiștii Biroului Rutier Bacău au fost sesizați despre faptul că pe strada Dascălului din comuna Măgura s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea a două persoane.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, în timp ce un bărbat de 47 de ani, din comuna Măgura, se deplasa pe bicicletă pe strada Dascălului din localitate s-a dezechilibrat şi a intrat în coliziune cu un alt biciclist de 44 de ani, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers, ulterior fiind proiectaţi în podeţul de beton de pe marginea drumului.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ambilor bicicliști, fiind transportaţi la spital unde au rămas sub supraveghere medicală.
Bărbatul de 47 de ani avea o alcoolemie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar celălalt 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis cms. Cătălina Crețu, purtător de cuvânt IPJ Bacău.
Citește și Uitatul la televizor în timpul meselor afectează limbajul copiilor





