Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești au intervenit la un accident rutier petrecut pe raza localității Dofteana, sat Bogata, județul Bacău.
În accident au fost implicate trei autoturisme, iar la fața locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Ajunși la locul evenimentului, s-a constatat faptul că într-unul din autoturisme era o persoană încarcerată. Victima, o femeie în vârstă de aproximativ 31 de ani era conștientă si cooperantă.
Pompierii militari au acționat de urgență pentru descarcerarea acesteia, ulterior fiind predată echipajului SMURD în vederea transportului către Compartimentul Primiri Urgențe Comănești.
De asemenea, a mai primit îngrijiri medicale și un bărbat, ulterior acesta fiind preluat de către o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bacău și transportat către Compartimentul de Primiri Urgențe Onești.
Celelalte patru persoane implicate în accident, au refuzat examinarea medicală și transportul la spital.
Citește și Legătura dintre fotbal și demență





