Un nou accident foarte grav a avut loc aseară, 5 august 2023, în Lețcani, pe aceeași trecere de pietoni unde, la începutul anului, a murit un copil de trei ani.
O mașină a lovit un pieton, aruncându-l peste scuarul despărțitor aflat în mijlocul străzii, pentru trecerea de pietoni.
Pacientul este încă în viață pentru că în zonă trecea un medic specialist al UPU Sf. Spiridon, care l-a stabilizat, fiind asistat de echipajul unei ambulanțe care se întorcea de la un caz.
„Pacientul era cu scor de comă patru puncte, otoragie masivă bilaterală (n.red. sângerare din urechi), traumatism cranio-cerebral sever, fractură de bazin.
A venit un echipaj de Ambulanță care era în trecere, iar apoi o ambulanță cu medic care l-a intubat și transportat la spital în stare stabilă”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.
Victima este un bărbat de 45 de ani. El a fost stabilizat și transferat la Spitalul de Neurochirurgie în comă.
Are multiple fracturi la coaste, la față și la nivelul capului.
Citește și Filmul cumplitului accident de la Lețcani. Și-a văzut copilul cel mic murind în fața ochilor